Mia bella...

 Totul in jur e de'un purpuriu sinistru. Se apleaca pentru a'mi oferi imbratisarea lui insa eu o refuz imediat. Nu'mi place de el acum. Frumos si dulce era acel auriu imprastiat peste tot, acel zambet cristalin care ii oglindea fata.

 Te rog mia bella. 

 Uram sunetul acela atat de familiar, atat de dulce uneori, atat de convingator. Mi'am dat suturi mentale deoarece nu vroiam sa ma las convinsa de un nimic. Pentru ca asta era el, un nimic. El a ales sa'si vanda sufletul iar acum il uram pentru prostia lui. Cum putea? Cum ... 

 Nu plange querido, nu ma fa sa sufar. 

 Pana aici !

 - Adica poftim ?! TU ?! Nenorocitulee, eu... eu ti'am dat sufletul meu si tu l'ai distrus! Ai plecat de langa mine lasandu'ma in suferinta, lasandu'ma sa mor incet si dureros.

 Mia bella. Cum poti spune asa ceva? Eu te iubesc.

 -Si atunci? De ce ... ? De ce ai plecat de langa mine? Eu sunt aici, nu acolo.

 Te rog, si eu sufar. Mi'e dor de tine, hai cu mine.

 -Tu realizezi ce imi ceri? Adica... eu nu voi face un accident prostesc doar pentru a ajunge langa tine. Eu.. eu...

 Si pana aici a fost convorbirea serioasa. Amintirile accidentului mi'au navalit mintea si m'au facut sa tip fara incetare.  Asistenta a venit repede. Primisem, cred, un calmant deoarece n'am mai simntit nimic, m'am lasat sa cad in prapastie.