Divergent

Ma incrunt la el.

-Ai fost foarte atent la mine,nu?

-Imi place sa'i observ pe oameni,imi spune el.

-Poate ca tie ti'a fost eliminata Candoarea, Four, oentru ca nu te pricepi deloc sa minti.

Isi pune mana pe stanca langa el, cu degetele aliniate cu ale mele. Privesc in jos spre mainile noastre. El are degete lungi si subtiri. Maini facute pentru miscari fine, indemanatice. Nu maini de Neinfricat, care ar trebui sa fie groase si aspre si gata oricand sa sparga tot.

-Perfect,zice,aplecandu'si fata mai aproape de a mea si concentrandu'si privirea asupra barbiei mele,apoi a buzelor, apoi a nasului. Te'am urmarit fiindca imi placi.

A spus'o simplu, cu indrazneala, si ochii i'au zburat imediat spre ai mei.

-Si nu'mi mai spune "Four", bine? Imi place sa'mi aud din nou prenumele.

Uite asa,el insfarsit si'a facut declaratia, iar eu nu stiu cum sa reactionez. Obrajii mi se infierbanta si nu'mi trece altceva prin minte de spus decat:

-Dar tu esti mai mare decat mine... Tobias.

Ciudat

Imi prind nasul intre degetul aratator si cel mare. Stau asa 5 secunde cu ochii strans inchisi apoi imi eliberez narile si deschid ochii. Ma simt mai bine acum.
-Ce faci? ma intreaba el cu o privire care ma lua drept nebuna.
Defapt asa sunt toate privirile lui, te fac sa crezi ca o iei razna. Ei bine, pe mine ma faceau sa cred ca o iau razna in doua moduri. Primul era acela care era deja evident, care ma facea sa cred ca nu sunt intreaga la minte si al doilea, ei bine, era acela care imi facea inima sa o ia la galop.
Imi pun mana pe inima si trag usor aer in piept sa ma calmez.
-Imi venea sa stranut si probabil ca nu suntem intr'o atmosfera destul de buna pentru a stranuta.
-Pai.. poti sa stranuti daca vrei.
-Mersi, spun, cu un zambet pe fata.
Nici nu imi dau seama de unde imi vine dorul acesta de zambit dar daca stau sa ma gandesc in ultimul timp nu prea am zambit din suflet. Acum, ceva se destainuie in mine, ceva frumos dupa parerea mea.
Incep si rad, rad in hohote.
-De ce razi?
-Nu stiu, zic, iar rasul mi se transforma intru'n suspin iar apoi intru'n hohot de plans.
Incep acum si plang, descarcandu'ma. Nu mai avea rost sa ma opresc deoarece el deja ma vazuse si fapta era facuta. Imi strang picioarele la piept si imi pun capul pe genunchi cu ochii strans inchisi.
-Nu pleca! Te rog, te rog, te rog ...
-Dar nu am spus ca plec, imi spune el venind spre mine, nu plange.
-Ba da... o sa pleci.. cum faci in fiecare dimineata. Cand ma trezesc esti plecat iar restul zilei e.. .
Doua degete ma prind de barbie si imi ridica capul in sus. Ii privesc fata senina si ochii de'un verde izbitor. Mana lui imi cuprinde ceafa si ma trage mai aproape de el. Ma pomenesc la cativa centimetrii de buzele lui. Mainile incep sa imi transpire iar gura mi se usuca iar in cateva secunde ma simt incapabila sa mai fac ceva.
Buzele'mi sunt atinse atat de delicat incat pot pur si simplu sa cred ca o pana a trecut peste ele.
-Asta pentru ca e doar un vis.. totul de aici e in capul tau, iti amintesti?
Suspin incetisor deoarece imi aduc aminte.. dar, are dreptate, totul se intampla intru'n vis pentru ca in realitate niciunul dintre noi nu are curajul sa incepe o discutie. Pare ciudat si este dar nu'l mai intreb chestii precum: "de ce nu vorbesti cu mine in realitate?" sau "tu visezi ce visez si eu?" sau "cand te trezesti iti aduci aminte de fazele astea?" deoarece, cand il intreb, se opreste visul iar eu ma trezesc buimacita.
-Mi'e dor de tine.. mi'e dor de zambetul tau.
-Stiu..
Oare stia si in realitate?

Obviously

-Plec... .
Ma ridic, putin trista, si imi indrept privirea spre fereastra. Afara ningea cu fulgi mari iar strada era pustie. Deja simteam frigul iernii patrunzand in oase. Am stat asa goala, doar cu patura stransa in jurul meu, uitandu'ma in gol.
-M'ai auzit? Eu plec... .
Oare de ce se deranja sa imi spuna ca pleaca? Intotdeauna pleca fara sa imi spuna nimic, nici macar un "pa".
-De ce te mai deranjezi? intreb eu, cu jumatate de gura.
-Poftim?
Mi'am indreptat privirea insfarsit de la geam spre el. Statea pe jumatate imbracat in fata oglinzii. Era atat de frumos, pur si simplu stralucea in ochii mei. Nu puteam sa'l uit, mai ales ca in fiecare noapte se strecura pe geam la mine in camera... .
-Pana cand mai continuam asa? Tu intri pe geam la mine, eu te iau in pat si stam imbratisati pana dimineata iar dimineata te iei si pleci... . Nici nu stiu de ce facem asta, suntem doar prieteni, prieteni nu fac astfel de lucruri.
-Dar nu facem ceva rau, doar stam imbratisati. E ca si cum... ne tinem companie, sa nu fim singuri.
Doua picaturi de lacrimi vor sa alunece pe obraz. Ridic mana poate prea repede ca sa nu le las. Nu vroiam sa isi dea seama ca eu chiar tineam la el. Vroiam sa credea ca sunt indiferenta si ar fi frumos daca era adevarat.
-Ce se intampla cu tine de la un timp? Nici nu mai vorbesti cu mine in timpul zilei.
Te iubesc... asta e cu mine.
-Nu stiu.
Mi'am lasat privirea in jos, la mana mea stransa pumn. Nici nu imi dadusem seama ca stateam incordata. Am deschis mana iar mici semilune se iveau pe palma mea. De ce baiatul acesta ma intimida in asemenea hal? De ce nu aveam tupeul sa ii spun ca il iubesc? De ce totul parea asa de negru acum?
Am inchis ochii si mi'am lasat lacrimile sa alunece pe obraz. Am auzit niste pasi si am simtit patul miscandu'se. Doua maini m'au tras mai aproape si m'au invaluit. Mi'am dat seama ca stateam iar in bratele lui asa ca am inceput sa plang mai tare.
-Spune'mi ce se intampla cu tine.
-E... e... e vorba despre...
Nu stiam ce sa ii spun. Imi era frica sa ii spun adevarul, poate se lua si pleca si nu mai venea niciodata.
-Un baiat, am suspinat.
-Ahh.
Atat a spus si el, iar eu nu m'am deranjat sa mai spun ceva. Ne'am lasat in jos si am stat asa toata ziua pana cand nu mai aveam lacrimi. Totul devenea si mai rau... nu credeam sa am o sansa la el.
Dupa un timp mi'am ridicat privirea spre el. Dormea. M'am ridicat usor si l'am masurat din priviri. Parea ca transmite mesajul "nu vreau o prietena... nu sunt genul". M'am lasat din nou jos si m'am ghemuit incepand iar sa plang.

Moment

Iti simt lipsa.
Chiar daca nu te'am avut langa mine te doresc, te doresc, din nou si din nou pana simt ca innebunesc. Dar deja simt ca innebunesc. Simt ca o iau razna cand ma gandesc la zambetul tau perfect intiparit pe un chip atat de angelic. Simt ca'mi fuge pamantul de sub picioare cand iti indrepti privirea spre mine si schitezi un mic zambet gingas si mai simt ca lumea se prabuseste peste mine cand dispari din raza mea vizuala in mai putin de un minut. Stiu, cred, sunt sigura ca exista macar o secunda in care mintea ta se concentreaza asupra ochilor mei care sclipesc cand esti in preajma. Spre deosebire de secunda aceea pretioasa, eu am o secunda in care nu ma gandesc la tine, e secunda aceea in care te vad. Moment in care o ceata densa se instaleaza in capul meu. Moment in care nu mai gandesc, spun lucruri ciudate si fac chestii ciudate! Celelalte secunde din viata mea sunt inundate cu parfumul tau usor dulceag de mere caramelizate. Cand rostesc aceste cuvinte ma gandesc la o seara de Craciun cu mine in bratele tale, cu ciocolata calda care ne dezamorteste mainile si care scoate niste aburi timizi, la un brad impodobit de tine, eu plimbandu'mi mainile in parul tau si la mirosul de mere coapte glazurate cu scortisoara.
As sta cu tine toate zilele de acum in colo pentru ca nu m'as plictisi niciodata de zambetul tau. Te'as rasfata si ti'as spune in continuu ca te iubesc.
                                           Te iubesc, te iubesc, te iubesc !

Virus

  Fata imi e rosie de la febra.

  Simt cum focul ma arunca intr'o imbratisare fierbinte.

  Buzele'mi crapate cer doua picaturi de apa cristalina.Postare nouă

Corpul meu are frisoane acum. Imi e cald, intelegi? Dar nu...defapt nu. Acum imi e frig. Bate un vant strasnic si doar eu il simt. Si totusi... de ce doar eu? De ce nu il simt si persoanele de langa mine? Incep sa tremur puternic. Doua brate ma invaluie iar. Esti tu oare? Nu... nu tu, e din nou caldura aceea insuportabila. Nu mai suport! Pleaca!

  Ma ridic in picioare cu cana de ciocolata calda in mana si ma indrept spre geam. Sunt asa din cauza ta, zic. Am o boala iar virusul esti tu. Esti asa insuportabil dar totusi atat de gingas incat nici nu stiu ce s'a mai gandesc. Caldura aceasta din corp imi da de inteles ca esti cu mine mai tot timpul. Cand simt ca innebunesc te alung si ma invaluie frigul. Ce sa fac? Spune'mi tu dragule pentru ca eu sunt atat de speriata incat scap si cana de ciocolata calda din mana.

  Ma uit afara. Chiar daca acum cinci secunde priveam in acelasi loc in care privesc si acum tot acum il vad mai bine. De ce? Tu esti o parte din mine. Cand ma gandesc la tine nu mai vad nimic in fata ochilor. Dar acum ma concentrez pe crengile inghetate ale copacilor. Arata atat de minunat, atat de artistic. Pur si simplu cred ca e prea perfect. Locul acesta poate deveni destul de romantic daca tu ai veni acum in spatele meu si m'ai inconjura cu bratele tale facandu'ma sa ma simt protejata. 

  Ar fi mai perfect decat perfectul daca mi'ai spune un simplu "hei!"

Prea perfect

             "Stau intinsa pe pat cu ochii inchisi.

           Soarele imi invadeaza fiecare patratel din camera cu lumina lui orbitoare de dimineata. Totul in jur pare de'un aur fermecator. Ursuletii mei de plus care stau toata ziua atarnati pe unde apuca acum sunt asezati intr'o ordine ciudata.Deschid ochii. Pereti galbeni sunt pictati cu pete maronii asemeni unei zile de toamna. Imi indrept privirea spre tavan dar vad doar patul cu stalpii lui de un alb imaculat care se ridica in sus si sustin perdelele rozalii ale patului. Ma simt ca o printesa care a descoperit de abia ieri ca e una !
  Un sentiment ciudat dar toxic imi inunda venele. Imi era atat de dor de sentimentul acesta prea frumos, atat de mult timp a durat de cand nu te'am avut cu mine incat pari strain pentru corpul meu.
  Te simt... te indrepti spre mine cu o viteza supraomeneasca dar totusi atat de lenta. Nu stiu cum de simt asta si nici nu stiu cum de iti pot citi gandurile intortocheate. Stiu ca esti speriat. Speriat de gandul ca poate am disparut.
  Apari in pragul usii rasufland usurat. Un zambet iti infloreste pe fata iar ochii jucausi ma masoara din cap pana in picioare. Ma ridic in capul oaselor iar tu incepi si razi in timp ce vi si ma ciufulesti mai tare. Te lasi pe spate, in pat iar eu ma intorc ca sa te fixez cu privirea. Intotdeauna ma incanta frumusetea lui, intotdeauna gaseam ceva nou la el si intotdeauna imi taia rasuflarea cand il vedeam in fiecare dimineata urmand aceeasi rutina: vi, ma studiezi, zambesti, ma ciufulesti, te asezi pe pat si asa mai departe. Ma las incet in jos iar tu ma tragi mai aproape de tine invaluindu'ma cu bratele tale si dandu'mi acel sentiment de protectie. Totul pare a fi atat de perfect dimineata incat mi'as dori sa ramanem asa pentru totdeauna. Te iubesc."

   De ce imi apare intotdeauna in minte imaginea aceasta cu "o dimineata perfecta" cand te vad?
   Dar nu vrei sa sti ce imi apare in minte cand imi vorbesti !

Zambeste'mi

-De ce faci asta? ma intreaba el, ridicandu'si sprancenele.

-Sti... intotdeauna aveam impresia ca esti fratele lui! zic eu. Ai aceleasi tic'uri nervoasa ca ridicarea sprancenelor, cuta dintre ele si ...

-Pai, suntem ca doi frati!

-Tocmai, spun eu plina de speranta, de aceea am mare nevoie de tine.

Gandul ca voi afla multe lucruri despre el ma ia in bratele sale si imi sopteste cuvinte de alinare. Mai putin... mai putin timp si voi afla o gramada de lucruri despre el.

-Intreb din nou, de ce faci asta?

-Asta... ce? ma stramb eu...

-De ce vrei sa afli lucruri despre el? De ce vrei sa ii faci o surpriza? Lui nu'i pasa. Nici nu stie ca existi!
-Nu conteaza! intelegi? nu asta conteaza pentru mine!. L'am vazut zambind si... pur si simplu are un zambet magnific! Ma innebunesti, ma trimite in rai! Dar acum... nu'l vad zambind aproape deloc! Spune'mi te rog... spune'mi ceva de el!

-Ii plac merele!

-Am observat. In fiecare zi e cu un mar in mana.

Merele vor fi intotdeauna un obstacol! Am impresia ca ele sunt pe primul loc iar seara, inainte sa se puna in pat vine un mar si ii sopteste ceva la ureche facand-ul sa nu se gandeasca la mine.

-De ce vrei sa zambeasca? ma intreaba baiatul asta, cam netot, de langa mine.

-Pentru ca... pentru ca zambetul lui e ca o mie de cristale, zambetul lui ma face sa zbor si ma indreapta spre drumuri noi, ciudate dar frumoase, fara griji dar cu griji! Cand zambeste, dintr-o data lumea e mai buna si mai dulce, lumea e ca un... mar!

-Ciudat-o!

Un mar auriu care iti indulceste gura si buzele, un mar tare dar zemos. Facut cu pasiune de un mar batran dar experimentat. Un mar, imbatat cu vinul numit 'dragoste', ingrijit de 'stralucire' si indopat cu ingredientul dulce-acrisor numt 'euforie', iti da speranta vietii, bucuria si simplitatea de care depinzi.

-Ahh da, merci, cum de nu mi'am dat seama!

-Ca esti o ciudata? spune el, ridicandu'si pentru a doua oara sprancenele.

-Nu netotule!

O iau la fuga cu gandul la el, la ce'i voi darui si la zambetul pe care mi'l va da. Va fi atat de... nebunesc, fantastic, ciudat! Defapt nu merele il tineau departe de mine, ci eu. Eu niciodata nu facusem primul pas iar el nici atat asa ca am ramas ca la inceput. Nu e adevarat ca nu stie ca exist! Stie, dar nu lasa sa se vada. E atat de speriat incat tace pur si simplu, le inghite pe toate. Dar eu am de gand sa schimb asta. Si voi incepe cu ceva simplu: am sa'l fac sa zambeasca, sa'mi daruiasca cei mai scump pe lumea asta pentru mine, zambetul lui.

Infinit

  Mirosul unui parfum dureros de familiar imi ajunge la nari. Vocea aceea catifelata imi strapunge urechile. Pasii aceea linistiti dar totusi nerabdatori se apropie. In urmatorul moment chipul acela senin de inger apare la o distanta destul de mica fata de mine. Eu inca il vad. Ii vad frumusetea cum radiaza in jurul lui ca o aura. Ma uit atenta si constat ca e acelasi pe care il stiu: aceleasi tic'uri nervoase,aceiasi ochi caprui care pentru mine erau intotdeauna verzi, aceleasi sprancene perfect arcuite care te fac sa crezi ca intotdeauna e stresat si aceleasi buze delicate care ma fascineaza.

  Cu cat timp stau mai mult langa el cu atat realizez ca imi fac singura mai mult rau. Dar nu'mi pasa deoarece acel zambet perfect ma face sa ma simt totusi bine. As putea sa merg pana la el... sa'l salut si sa ma holbez in continuare pentru ca asta fac si acum... si totusi... nu pot. Ma simt asa aiurea, am impresia ca nu sunt frumoasa dar probabil e o impresie proasta, zic. Nu sunt frumoasa pentru ca el nu se uita la mine? Nu'i adevarat... trebuie sa fiu, si daca el nu se uita...ma uit eu pentru ca eu il iubesc si sincer...chiar il iubesc. Altfel cum mi'as explica faptul ca ma ameteste parfumul lui de mere coapte glazurate, ca zambetul lui, uneori fortat, ma face sa uit ca sunt om si imi aduce acei 'fluturasi' in stomac.?

  Dar ma intorc pe calcaie si o iau la fuga cu gandul la el. El e de vina ca eu nu merg sa'l salut. El ma face sa'mi pierd controlul. Eu nu mai stiu cine sunt cand e in preajma mea. Pur si simplu sunt o marioneta controlata de el. Intotdeauna ma intreb daca ma place sau daca ma observa uneori. Probabil ca da!Dar nu destul. Eu vreau mai mult. Intotdeauna o sa vreau mai mult pentru ca sunt nesatula si... si sunt si egoista deoarece vreau ca tu sa fi doar pentru mine! Vreau sa te cunosc si sa te iubesc pana la sfarsitul lumii! Si daca se mai poate si dincolo de el! Pentru ca iubirea mea e infinita, intelegi?

Diferit

  Stiu ca-ti place. Stiu ca ma admiri.
  Dar de ce te porti asa ca un nesabuit? Asa de egoist esti si de nesimtit uneori incat nu te mai recunosc. Dar eu tot te iubesc. Si ma dispretuiesc din cauza asta, din cauza ta! intelegi?
  Stiu ca ai vrea sa fi cu mine, te retine ceva, te retine multe lucruri dar, dragoste..., eu te cunosc mai bine decat pe mine si stiu ce gandesti. Ochii aceia imi dezvaluie si cele mai ascunse secrete ale tale. Doar eu le stiu deoarece doar eu sunt in stare sa aflu. Tu nu ai fi in stare pentru ca aceste lucruri se fac cu ajutorul dragostei dar tu nu ai asa ceva. Tu esti lipsit de sentimente.
  Mi-as dori ca o data in tot acest timp sa deschizi barierele care te inconjoara si sa ma primesti in bratele tale calduroase. Stiu ca undeva acolo e un ingeras care abia asteapta sa descopere cele mai ascunse taine ale dragostei, a iubirii. Stiu ca acel ingeras ma va primi in sufletul lui si ma va alinta tot timpul.
  Astept acel moment dragoste... si stiu ca si tu il astepti.

Intoarce-te

   Îţi simt răsuflarea dulce, îţi simt buzele pe gâtul meu. Îmi imaginez gustul exotic care il voi gusta, doar eu. Şi te îmbrăţişez mai tare. Te strâng la pieptul meu ca să rămâi acolo tot timpul. Nu şti cât te iubesc pentru că nu-ţi spun. Defapt chiar vreau să crezi că nu te iubesc deloc. Nu ştiu de ce, nu mă întreba. 

  Dar asta nu contează acum! Contează că te am lângă mine, că te simt şi nu e un vis. Pare ireal dar totuşi e atât de normal. Daca ar fi asa pentru totdeauna aş fi cea mai fericită fată! Eu te iubesc chiar dacă tu nu mă iubeşti. Dar te iert... şti de ce? Pentru că am eu destulă iubire. 

  Îmi spui te rog ce-mi faci de sunt atât de dependentă de tine? Când eşti lângă mine mă simt atât de bine! Dar momentele astea sunt foarte rare, aproape nule. Când nu eşti aici fuge pământul de sub mine. Simt că ard toată şi tu eşti medicamentul care m-ar vindeca.  Întoarce-te!  te rog...

Înţelege-mă, iartă-mă, iubeşte-mă !

 Ţin să te anunţ, dragă, că m-ai îndepărtat complet de tine. Tuu! Da... tu şi obrăzniciile tale. De ce ai minţit? De ce vrei ca, întotdeauna, lumea să se învârtă în jurul tău? Hmm ?! Atunci lumea era în jurul meu, mda şi era foarte fericită şi ai stricat tot.
 Şi te iubeam... şi te iubesc... şi, mda ştiu, şi eu ţi-am spus nişte lucruri îngrozitoare. Dar de ce nu recunoşti că meritai? Defapt, dragă, suntem chit acum. Dar tu tot supărat eşti!
 De ce eşti supărat cand eu ar trebui să fiu supărată? Hai să te îmbrăţişez ca să-ţi treacă. Vezi? Pe mine nu m-a îmbrăţişat nimeni dar eu sunt dulce, şi bună, şi nu vreau să te văd cum suferi. Ştiu că suferi, te simt, dar nu vrei să o arăţi. Te crezi atât de puternic! Ca orice băiat. Dar voi, băieţii, sunteţi sensibili şi vă e ruşine cu asta.
 Dar nu contează. Eu tot te iubesc înţelegi? Te rog... înţelege-mă, iartă-mă, iubeşte-mă !

Alb

 Mă apropii încet de îngerul din faţa mea. De fata aceea care e ca o a doua mamă pentru mine. Era atât de frumoasă iar aura ei era aurie cu firişoare albe strălucitoare. Era albă. Transmitea puritatea şi încrederea. Ochii ei a caror culoare nu o ştia nimeni deoarece nu-şi deschidea ochii niciodată. erau închişi, bineîneţeles, şi pleoapele erau albe şi sclipitoare. Arăta ca o păpuşă de porţelan, aşa liniştită, cocoţată pe leagănul acela din lemn şi frunze. Leagănul acela uimitor care-şi schimba culoarea. Leagănul acela a căror agăţătoare erau picate din cer.
 -Ce-ţi doreşi copilă dragă?
 Vroiam să-i spun ceva. Să-i spun de ce venisem aici dar nu puteam, nu după ce a scos primele sunete care se asemănau cu cântecul unei păsări, primăvara la fereastră.
 -Eu... eu.... , am răsuflat. Eram aşa neîndemânatică.
 Nu eşti neîndemânatică copilă. De ce spui asta?
 Poftim? Ăăă... tu...
 Era în mintea mea? Cum era asta posibil?
 -Vreau să... să... mă iubească, m-am plâns eu.
 -Nţţ... draga mea. Îţi simt iubirea. De ce îl iubeşti chiar atât de mult? Eşti doar o copilă.
 -Eu... eu... nu ştiu, defapt. Aşa iubesc eu, şi.... şi oricum aş fi nedemnă de iubirea lui.
 -Cum aşa copilă! Prostii spui. El e nedemn de iubirea ta. El ar trebui să vină după tine.
Nu... nu putea fi adevărat. Eu nu mi-l imaginam să se plângă pe la îngeri că iubea prea mult. Era prea încrezut şi totuşi atât de copilăros. Dar nu.... nu el.
 -Nu l-aş face să treacă prin ce trec eu. Mai bine nu. Mai bine aşa defapt. Să nu mă iubească. O să suport eu.
 -Ce vorbeşti? Nici gând copilă. Va afla cât de dureros e să iubeşti.
 A scos un sunet care l-am luat drept râs şi care mi-a făcut ca părul de la ceafă să mi se ridice.
 -NU!
NU! 
 Am spus în gând şi cu voce tare în acelaşi timp. Nu,nu,nu!
 Brusc, a deschis ochii. Culoarea lor... nu îmi venea pe limbă nici un fel de cuvânt ca să le descriu nu numai culoare. Ci şi forma aceea neobişnuită care îi făceau ochii să pară a unui copil. Culoarea... era uimitoare. Culori deschise erau amestecate. Albul se vedea cel mai mult. El sclipea atât de tare încât nu te puteai uita la ochii ei mai mult de 5 secunde. Un firicel auriu înconjura pupila de o culoare roz bombon.
 -N-are rost. Eu... plec, nu ştiu de ce am venit. Eu... doar plec.
 M-am întors cu spatele şi am început să fug. Nu ştiam dacă-mi va spune ceva. Oricum nu mă întorceam.
Nici nu aveam ce să-i fac. El te iubeşte. Dar nu e în stare să-ţi spună. Acordă-i timp copilă. 
 Cuvintele au plutit până în mintea mea.
 El te iubeşte...

Neasteptat.

 Trebuia să mă obişnuiesc cu chestia asta. Deja... deja trecuse mult timp iar eu trebuia deja să trec peste şi să-mi văd de viaţă. Să uit că am iubit pe cineva cu atâta pasiune încât mă durea inima. Să uit momentele puţine dar totuşi atât de minunate care nu vor mai veni niciodată. Să uit mângâierea lui, şoaptele lui de alint şi mirosul lui. Miros de lavandă amestecat cu un miros dulceag de frunze de pini. Era aşa unic în felul lui încât te ameţea pur şi simplu.
 Dar nu. Trebuie să termin cu toate amintirile acestea. Să le închid într-o valiză şi să le trimit pe un tren cu destinaţia "How far you can". Eram aşa emoţionată că se terminase totul iar noi doi vom fi împreună, fără să ne ascunde, fără probleme, fără nimic. Doar noi doi. Dar, din păcate, norocul nu trage la mine aşa că mi-am luat gândul. Sau încerc...
 Acum stau pe canapea, cu o cafă în mână şi privesc pe geam. Şi totuşi nu văd nimic. Doar o stradă pustie, fără oameni, fără copii, fără nimic. Îmi luasem casa asta doar pentru a sta liniştită dar cred că nu sunt pregătită pentru aşa ceva. Eu nu pot să stau. Eu trebuie să fac ceva aventuros.
 Dar adrenalina mă părăsise de când mă părăsise şi el. Eram o fată oarecare. El îmi vroia binele, eu îmi vroiam răul. Pentru că, a sta cu el însemna a muri. Dar totuşi... ce mai contează asta când el te refuză vehement şi îţi înşiră nişte cuvinte care îţi dau de înţeles că nu te mai vrea cu el şi că nu te mai iubeşte. Mda.

Mă ridic încet de pe canapea, iau telecomanda şi aprind TV-ul. Am mutat canalele până am ajuns la un post de muzică, şi am dat volumul la maxim. Poate aşa îmi ieşeau din minte momentele cu el.
 Cineva sună la uşă. M-am gândit să-l las să sune, poate era un cerşetor ambulant, dar omul n-a mai încetat. El chiar dorea ceva.
 Am întredeschis uşa.
 -Hei! Salut! Eu sunt Taylor.
 -Hei... am şoptit uimită.
 -Ăăă... pot să intru? Mă cam ud.
 Afară ploua cu găleata iar eu nici nu-mi dădusem seama. I-am deschis uşa larg iar el a intrat.Era chiar drăguţ, mai ales cu tricoul lui verde închis lipit de corp şi cu jeanşi lui albi. Chiar îmi doream să am un prieten. Mai o zi singură şi înnebuneam. Şi totuşi... cum a ajuns el până la mine? Eram totuşi la vreo un km de un sat dar după dealurile astea nu se vedea căsuţa.
 -Da... sigur, hmm... ce te aduce pe aici?
 -Ploaia, îmi spuse el cu un zâmbet până la urechi. Uau, tipu' era chiar drăguţ. Mda, vroiam să merg undeva. Defapt nici nu ştiu unde. Pur şi simplu m-am certat cu fratemio şi am plecat pe drumuri. Pot să stau aici până se termină ploaia, te rog?
 -Sigur... fă-te comod.
 M-am îndreptat spre bucătărie. Se pare că aveam noroc totuşi. Un băiat atât de drăguţ pe aici... mai rar cred. Am scormonit prin dulap după cafea.
 În timp ce fierbea apa, eu mă uitam pe geam la ploaia care devenea din ce în ce mai deasă.
 Hmm... se pare că va fi o noapte luungă.

N.am incetat niciodata

 Te plimbi liniştit prin parcul acesta incredibil de minunat. Nu te-ai gândit niciodată că vei găsi un parc atât de liniştitor iar acum miroşi încet mireasma florilor lăsând-o să te învăluie. Bolta verde de deasupra capului, formată din crengile şi frunzele copacilor te fac să crezi că eşti apărat, că eşti în siguranţă. Dar nu e aşa. Ai ales să pleci de lângă mine. Ai ales ca eu să nu te mai apăr de toate problemele care te pândesc în umbră.
 Credeai că sunt neajutorată. La fel ca tine. Dar greşeşti. Ne iubim atât de mult încât putem învinge cu iubirea noastră. Eu ţi-am spus că te voi apăra cu iubirea. Tu? Nu m-ai crezut.
 Acum umblu după tine ca o stafie. Defapt chiar sunt o stafie. Sau nu? Nu sunt moartă, eu doar m-am pus să trag un pui de somn şi m-am trezit în spatele tău. În parcul acesta. Însă tu nu mă vezi.
 Tare-aş vrea să ştiu ce gândeşti. Eşti prea tăcut.
 Te opreşti umpic, stai şi o iei în dreapta, prin iarbă. Probabil te-ai săturat de poteca aia naşpa. Mda, şi eu.
 Am râs.
 Te opreşti din nou. Asculţi ceva parcă. Şi te întorci brusc cu faţa la mine uitându-te direct în ochii mei. Şi eu în ai tăi. Doream aşa de mult să te îmbrăţişez încât am început să mă îndrept spre tine. Ochii tăi verzi, în loc să se uite după mine au încremenit. Pentru un moment chiar crezusem că eram cu tine însă era altcineva acolo în spatele meu. M-am întorc încetişor. Persoana aceea nu avea o figură cunoscută. Dar ştiam că e cineva periculos. Am început să ţip:  fugiiiii! Te rog iubitule, fugi!
 Groaza se întipărea pe faţa lui. Am început să trag de el dar nu puteam prinde nimic. Chiar eram o fantomă. O fantomă bună de nimic. Nu îl puteam ajuta.
 Omul s-a îndreptat spre el cu un cuţit în mâna dreaptă. M-am pus în faţa lui însă picioarele mi-au cedat şi am căzut în genunchi. Am ridicat mâna către omul acela pur şi simplu disperată să fac ceva. Te roogg ! Lasăl ! Te rog! Nu! am ţipat cu lacrimile şiroindu-mi pe obraz. Plângeam şi ţipam în acelaşi timp. Am ridicat amândouă mâini şi am închis ochii strâns renunţând la rugăciuni. Îl iubesc Doamne! De ce mi-l iei? Îl iubesc, îl iubesc... şi tot aşa am repetat în şoaptă şi apoi doar în minte.
 Îl iubesc, îl iubesc...
 Cineva mă trăgea de cămaşa mea de noapte roz. Şi tot îmi şoptea ceva însă refuzam vehement să mă las distrasă. Trebuia să-l salvez!
 Iubito, trezeşte-te ! Hai draga mea, eroina mea!
 Am deschis ochii. Eram încă în parc. Încă mirosea a flori de trandafir. Iar el era încă acolo. Stând deasupra mea şi zgâlţâindu-mă. Nu era posibil. Mă vedea? Acum câteva minute eram invizibilă pentru el. Şi acum câteva minute... o Doamne! m-am ridicat repede în capul oaselor şi l-am căutat pe omul acela.
 A plecat, îmi şopti el. Defapt e dispărut. Tu, frumoasa mea, ai apărut de nicăieri şi m-ai salvat.
 Eram buimacă. Eu îl salvasem? Eu doar plânsesem.
 Oh... am spus.

 Îmi pare rău pentru ce ţi-am zis. M-ai salvat cu iubirea. Ştiu asta! Şi mai ştiu că te iubesc! N-am încetat niciodată să te iubesc, iubito.

Rămâi...

 Vino mai aproape dragă, vino să-ţi simt pielea sub mâinile mele, vino să te mângâi, să-ţi şoptesc vorbe care te vor face să rămâi. Să rămâi lângă mine, cea care te iubeşte atât de mult încât şi-ar da viaţa pentru tine.
 Te înconjor cu mâinile ca şi cum aş vrea să te iau la mine în braţe, totuşi conştientă de faptul că n-am cum aşa că mă mulţumesc avându-te aproape. Voriam să fac să dispară orice spaţiu minuscul dintre noi doi iar tu, ca şi cum mi-ai fi citit gândurilşe te-ai întors şi m-ai luat în braţe. Vroiam ca momentul acela să dureze la nesfârşit, vroiam ca noi doi să nu fim nevoiţi să ne despărţim nicioadă.
 Îi simţeam bătăile regulate ale inimi şi vroiam ca sunetul acesta să fie apa, aerul şi mâncarea pentru mine.
 Dar ca şi cum îmi citise şi celelalte gânduri, acele gânduri întunecate, se despărţise puţin de mine şi se dăduse jos de pe canapea.
 Tristeţea se citea în ochii lui, şi cu părere de rău îmi spuse:
 Te iubesc...
 Şi plecă.

my soul or my love ?!

 -Mai repede! Mai repede!
 Eram innebunita. Gandul ca ar putea pleca ma macina pe'dinauntru. Eram ingrozita de ce voi vedea, insa nu'mi pasa. Trebuia sa'l vad, pe el, sa'mi vad sufletul.
 Il vedeam pe om chinuinduse sa traga "caleasca" in sus.  Era epuizat insa mi'e nu'mi pasa. Trebuia sa fac posibilul si imposibilul ca sa ajung. Sa ajung in cer. Norii au inceput sa ne invaluie.
 -Mai repedee! am tipat.
 M'am gandit ca acest om normal putea pur si simplu sa ma lase balta, asa ca am spus:
 -Te rog.
 Totul a prins viteza. Hmm..era mai usor. Ajungeam mai repede, iar frica se instala in mine sii mai repede.
 In sfarsit, eram acolo, in cer. In rai?! nuu cred. Eram pe un nor, ca o perna de puf care ma gadila. Acum nu stiam ce sa fac. Venisem aici fara nici un scop, sau era unul, sa'l vad pe el, dar...cum? M'am gandit sa astept.
 -Cauti pe cineva?
 M'am speriat. Dar nu de voce, ci de faptul ca mai era cineva cu mine. Nu aveam cum sa ma sperii de o voce atat de catifelata, atat de dulce, intradevar, vocea unui copil.
 -M'am ratacit..intru-n fel, dar tu, dragalasule?
 -Aici stau eu, imi raspunse copilasul.
 -Esti...estii un inger?
 -Da, sunt ingerul tau.
 In momentul acela m'a strabatut un soc. Intotdeauna imi spunea mama ca am un inger in spatele meu care ma vegheaza insa nu o crezusem. Imi spunea sa nu vorbesc urat ca ingerul se va intrista. Ei bine, atunci erau niste vorbe total lipsite de sens. Acum?! Tremuram...dar nu stiu de ce.
 -Al ... al meu? Cum adica?
 Ma simteam incurcata, daca era al meu, de ce nu era in spatele meu? Invizibil. Chiar nu vroiam sa ii pun intrebarile astea, ma simteam penibil oricum ca vorbeam cu ingerul "meu".
 -Asa bine. De ce esti trista?
 -Cateva...probleme.
 -Eu te ascult, eu ascult pe toata lumea.
 -Nu stiu..cum sa iti spun. Am venit aici dupa sufletul meu, dupa inima mea, pentru ca le'am dat unei persoane nepotrivite, iar acum, innebunesc.
 -De ce innebunesti?
 -De dor, de iubire. Il iubesc atat de mult incat vin in cer doar sa il vad.
 -Pai vi s-a il vezi sau sa iti iei sufletul.
 -Amandoua, probabil.
 -El te iubeste. Te iubeste atat de mult incat plange in fiecare zi aici. Plange si el de dorul tau si si'ar dori sa te poate avea langa el pentru totdeauna.
 Spunandui problemele mele la mama si simtindu-ma penibil, mda probabil ar fi ceva normal. Spunandui problemele mele la un inger (acesta fiind ingerul meu) si simtindu-ma linistita, mda, ceva de speriat.

Drog.

Dar, defapt ce este iubirea? Un sentiment? O cutie cu ciocolata? Un buchet de flori?
Nu. Iubirea este un drog. Nu un drog prin care devi dependent, mergi la doctor si gata, esti curat. Nu! E un drog asa de puternic incat devi dependent fara sa sti cand, unde, fara sa vrei.

Cand esti cu persoana iubita, in jurul tau e ceata, il vezi doar pe el, pe cel care iti detine inima si sufletul. Crezi ca e perfect, crezi ca, insfarsit ti-ai gasit rostul in viata: sa-l iubesti!.
Inima ti se mareste provocand o explozie nucleara in tine, lasandu-te fara suflare. O bucurie venita din tine te face sa-l strangi la piept. Sa il ti acolo, sa sti ca e doar al tau.
Iti vine sa fugi catre el, sa faci ceva incat sa inceteze batalia interioara ce o porti. Simti fluturasi inexistenti in tine.
Esti atat de emotionata incat nu sti ca sa zici. Pete de roseata ti se instaleaza pe obraji. Crezi ca iei foc, dar iti place. Iti place mai ales cand te ia in brate.
El nu stie. Chiar nu stie ce iti provoaca, ce sentimente uluitoare ti se pun in piept, nu stie ca iubirea iti umbla prin vene.
Insa stie ca esti ametita, stie, totusi, ca iti place. Si cum sa nu'ti placa?!
Ii vezi zambetul, si iti spui in gand ca e cel mai minunat si unic zambet de pe lume, ca ai vrea sa-l vezi zambind tot timpul.
Ai vrea sa'i atingi buzele catifelate, sa le mangai si sa le saruti fara incetare.
E atat de frumos, uluitor de frumos. Il mangai si il alinti, pentru ca'i place. Adora asta, iar tu adori totul la el.
Iti vine sa tipi "TE IUBESC!" , iti spui in gand "il iubesc. il iubesc atat de mult incat ma doare!"
Nu mai sti ce sa faci, esti pierduta, pentru ca, pur si simplu il iubesti.


Ei bine. Asta simt eu (sau am simtit). Ce spuneti?. Sunt dependenta?:-<

Blood promise'

 Ne-am adunat in jurul focului. E noapte.

Stelele apar pe cer iar faclia usor bate

Lumanarile se aprind una cate una

Iar pe cer, printre nori, se vede luna.

 E luna plina, vantul nu mai sufla

Apa curge lin, copacii sunt ca o naluca

O taietura mica in palma facem fiecare

O picatura de sange cade, pe iarba ce rasare

 Ne apropiem unu de altu, palmele le unim

Sangele se amesteca, incepem sa cantam un imn

Cantam cu voce tare, caci nimeni nu ne aude

Cantam aici pe veci, in aer se simt unde.

 Sange sin sangele meu, sange sin sangele tau

Sange din sangele nostru, sange din  sangele vostru

Frati de cruce pe viata vom fi

Iar acela care va trada, in chinuri va muri!

                            By Bogdan! Fratemi'o ;;) Pentru ca e un poet in devenire >:D< 

                                                                   Si pentru ca nu stiu ce m'as face fara el!

                                                                   Si pentru ca intotdeauna gaseste ceva sa ma faca sa rad!

                                                                   Si pentru ca e un MO !:))

VA 3

...

 -De... de cand? am izbutit, pana la urma, sa-l intreb.

 -De... dintotdeauna, mi-a zis, tonul lui dandu-mi de inteles ca raspunsul i se parea evident.

...

 -Asadar nu era parul, am zis, nestiind cum de mai eram macar in stare sa glumesc intru-n astfel de moment.

 -Ba nu, m-a contrazis, cu blandete. Si parul tau e frumos. Totul din tine. Erai uluitoare cand te-am cunoscut si, nu stiu cum, inexplicabil, ai devenit si mai si. Mereu ai fost numai energie pura, neprelucrata, iar acum poti s-o controlezi. Esti cea mai uluitoare femeie din cate am cunoscut, si ma bucur ca am avut in viata mea dragostea fata de tine. Si regret ca am pierdut-o, a adaugat, cazand pe ganduri. As fi dat orice - orice - din lumea asta sa ma fi putut intoarce in trecut si sa modific istoria. Sa alerg in bratele tale imediat cum m-a readus Lissa. Sa am o viata impreuna cu tine. Acum, sigur, e prea tarziu, dar m-am impacat cu ideea.

 -De ce... de ce e prea tarziu?

 O umbra de tristete a aparut in ochii lui Dimitri.

 -Din cauza lui Adrian. Din cauza ca ai mers mai departe. Nu, asculta, mi-a zis, retezandu-mi protestele. Ai avut dreptate s-o faci, dupa cum m-am purtat cu tine. Si, mai mult decat orice, vreau ca tu sa fii fericita dupa ce-o sa-ti dovedim nevinovatia si-o sa-i obtinem recunoasterea lui Jill. Tu insati ai zis ca Adrian te face fericita. Tu ai spus ca-l iubesti.

 -Dar... adineauri ai spus ca ma iubesti. Ca vrei sa fii cu mine, am argumentat, insa cuvintele mele mi se pareau stangace, nedemne de elocinta lui.

 -Si ti-am mai spus si ca n-am de gand sa umblu dupa iubita altuia.

 Am pornit spre el, cu fiecare pas escaladand tensiunea dintre noi. Dimitri sustinea intruna ca momentul de pe alee insemnase momentul lui de rascruce. Iar pentru mine? Era chiar acum. Stateam pe marginea unei prapastii, asteptand un pas care sa-mi schimbe viata. In ultima saptamana, ma descurcam de minune detasandu-ma de orice implicatie intima cu Dimitri. Si totusi... reusisem? In definitiv, ce e dragostea in realitate? Flori, ciocolata si poezii? Sau e altceva? N-o fi capacitatea de a spune poanta la gluma celuilalt? N-o fi increderea absoluta ca e cineva acolo, in spatele tau? N-o fi sa cunosti pe cineva atat de bine, incat sa te inteleaga instantaneu, sa stie de ce-ai facut ceea ce ai facut... si sa-ti impartaseasca toate crezurile?

...

 Acum, stateam in fata lui Dimitri, privindu-l din nou in ochii lui intunecati, in ochii pe care-i iubeam atat de mult. I-am pus mainile pe piept, simtindu-i bataile puternice si regulate ale inimii... poate un pic mai iuti decat ar fi fost normal. Caldura mi s-a intins, din varfurile degetelor, prin tot trupul. M-a prins de incheieturi, dar nu m-a indepartat. Trasaturile superbului sau chip pareau incordate, semn ca purta cine stie ce batalie interioara, dar acum, ca stiam... acum, ca stiam sigur... ii citeam in ochi iubirea pentru mine. Iubire, amestecata cu dorinta. Era atat, atat de limpede...

 -Trebuia sa-mi fi spus, l-am mustrat. Trebuia sa-mi fi spus asta de mult. Te iubesc. N-am incetat niciodata sa te iubesc. Tu trebuie s-o stii. 

...

VA 2

 -Nu, nu e acelasi lucru. Tu imi ceri sa ma iert si sa merg mai departe cu viata. In schimb, tu nu faci asta. Esti un ipocrit, tovarase. Ori suntem amandoi vinovati, ori suntem amandoi nevinovati. Alege.
 S-a ridicat si el, privindu-ma de la impunatoarea lui invaltime.
 -Nu e chiar atat de simplu.
 Mi-am incrucisat bratele la piept, refuzand sa ma las intimidata.
 -Ba e chiar atat de simplu. Suntem la fel ! Pana si Sonya a zis-o. Mereu am fost la fel, iar acum amandoi ne comportam la fel de prosteste. Ne credem situati la standarde mai inalte decat tot restul lumii.
 Dimitri s-a incruntat.
 -Eu... Sonya? Ce-are ea de-a face cu toate astea?
 -Ea zice ca aurele noastre se potrivesc. Zice ca ne luminam unul in prezenta celuilalt. Zice ca asta inseamna ca tu inca ma iubesti, si ca sufletele noastre sunt sincronizate, si ca... . Am oftat si i-am intors spatele, incepand sa ma plimb aiurea prin camera. Nu situ. N-ar fi trebuit sa pomenesc despre asta. N-ar fi trebuit sa ne lasam pacaliti de chestia cu aurele, mai ales cand vine din partea utilizatorilor spiritului, care sunt deja pe jumatate nebuni.
...
 -Daca ma las infranta de asta, am murmurat, daca nu fac nimic... abia atunci comit raul cel mai mare. Mai mult bine fac daca supravietuiesc. Daca lupt in continuare si-i apar pe altii.
 -Ce tot spui? a intrebat Dimitri.
 -Spun... ca ma iert. Asta nu face ca totul sa devina perfect, dar e un inceput, am remarcat, urmarind cu degetul o crapatura minuscula de pe suprafata geamului. Cine stie? Poate ca izbucnirea mea din parcare a mai evacuat ceva din intunericul pe care Sonya zice ca l-as avea in aura. Oricat as fi de sceptica, trebuie sa-i recunosc unele merite. A avut dreptate spunand ca eram pe muchie de cutit, ca tot ce-mi trebuia era doar o scanteie.
 -A mai avut dreptate si cu altceva, a zis Dimitri, dupa o lunga tacere.
 Eram cu spatele la el, insa vocea lui era o intonatie ciudata, care m-a facut sa ma intorc.
 -Cu ce? l-am intrebat.
 - Ca inca te iubesc.
 Si , cu aceasta unica propozitie, intreg universul s-a schimbat.
 ...
 -De... de cand? am izbutit, pana la urma, sa-l intreb.
 -De...dintotdeauna, mi-a zis, tonul lui dandu-mi de inteles ca raspunsul i se parea evident.
...
                                                                                                                    Va urma..:x

Definitia iubiriii

Tu esti asemeni cupei din stravezii cristaluri
Cu incrustatii pure si unduiri usoare
Din tine pot sa soarba, in sacre ritualuri
Si gurile pagane si cele-ncepatoare.

Tu stii s-ascunzi in tine, ca intr-un tabernacol
Extazul si durerea - impreunare grava,
Cand sarutarea-ti darui se-ntampla un miracol:
Veninul pare dulce, si-ambrozia otrava! 

                                    Romeo Morari 

Mi-e dor ..

Mi-e dor sa iti simt mana pe spatele meu
Mi-e dor sa simt parfumul tau
Mi-e dor sa primesc o floare de la tine
Mi-e dor sa te vad razand
Mi-e dor ...
Mi-e dor de vocea ta dulce
Mi-e dor sa imi spui "ai grija"
Mi-e dor sa te vad fugiind
Mi-e dor de cuvintele tale dulci "te iubesc"
Mi-e dor de saruturile tale
Mi-e dor de noi doi
Mi-e atat de dor de noi cateodata !;;)



Hai la mine pentru ca mi-e dor de tine.<3

I need an angel

Am nevoie de un inger. Un inger pazitor sa ma vegheze zi si noapte. Sa ma iubeasca neincetat.
Fi tu, dragostea mea, acel inger de care m'am atasat ingrozitor de mult. Transmite'mi soapte dulci printre sarutari si mangaiema cu aripile tale catifelate. Asa sa ramanem pentru totdeauna. Tu sa nu ma parasesti pentru ca eu voi muri. Voi muri deoarece sufletul meu va pleca odata cu tine, si fara suflet, nu rezist.
Adierea vantului imi mangaie obrazul. Mie frig. Acoperama cu suflarea ta dulce si hai in lumea viselor. Hai sa ne iubim <3

Mia bella...

 Totul in jur e de'un purpuriu sinistru. Se apleaca pentru a'mi oferi imbratisarea lui insa eu o refuz imediat. Nu'mi place de el acum. Frumos si dulce era acel auriu imprastiat peste tot, acel zambet cristalin care ii oglindea fata.

 Te rog mia bella. 

 Uram sunetul acela atat de familiar, atat de dulce uneori, atat de convingator. Mi'am dat suturi mentale deoarece nu vroiam sa ma las convinsa de un nimic. Pentru ca asta era el, un nimic. El a ales sa'si vanda sufletul iar acum il uram pentru prostia lui. Cum putea? Cum ... 

 Nu plange querido, nu ma fa sa sufar. 

 Pana aici !

 - Adica poftim ?! TU ?! Nenorocitulee, eu... eu ti'am dat sufletul meu si tu l'ai distrus! Ai plecat de langa mine lasandu'ma in suferinta, lasandu'ma sa mor incet si dureros.

 Mia bella. Cum poti spune asa ceva? Eu te iubesc.

 -Si atunci? De ce ... ? De ce ai plecat de langa mine? Eu sunt aici, nu acolo.

 Te rog, si eu sufar. Mi'e dor de tine, hai cu mine.

 -Tu realizezi ce imi ceri? Adica... eu nu voi face un accident prostesc doar pentru a ajunge langa tine. Eu.. eu...

 Si pana aici a fost convorbirea serioasa. Amintirile accidentului mi'au navalit mintea si m'au facut sa tip fara incetare.  Asistenta a venit repede. Primisem, cred, un calmant deoarece n'am mai simntit nimic, m'am lasat sa cad in prapastie. 

Passion pour le chocolat

Mă gândesc... mă  gândesc la faptul că, acum câteva zile eram total dezinteresată.

Eram doar o fată normală.

Nu mai e normal, nimic nu mai e. 

Îţi simt 'prezenţa', chiar dacă nu eşti.

Parfumul tău îmi este întipărit în minte, iar acum nu mai scap de el.

De ce m-ai fermecat, dragul meu?

Eşti ca o ciocolată amăruie & dulceagă.

Şi scumpule, chiar ador ciocolata.

Chiar mai vreau să te simt lângă mine.

Să mă ghidezi până la capătul lumii, şi dincolo de el!

Vreau să zburăm.Să facem imposibilul.

Să râdem şi să zâmbim, să mă cerţi când sunt neastâmpărată.

Să îmi spui 'fi cuminte' şi să pleci, 

lăsându-mi un trandafir roşu pe perna moale.

Vreau să trecem mările şi oceanele împreună,

să citim Rome & Julieta iar tu,

să-mi ştergi lacrimile care vor urma să curgă.

Să fugim în lume fără bani şi fără mâncare.

Să ne facem de cap.

Să ne îmbrăţişăm tot timpul.

Să ne iubim !<3

Putin indragostita...

Deschide fereastra te rog, sunt inundata de parfumul tau usor dulceag
si de gustul tau care e mai dulce ca mierea.
Vreau sa-mi incolcesc degetele in parul tau dezordonat sa-l mangai
si sa te trag mai aproape de buzele mele care asteapta nerabdatoare sa-ti simta aroma unica.
Ochii tai caprui ma fascineaza si ma ametesc in acelasi timp.
Nu ma lasa sa gandesc deloc ci sar pe mne cu o vapaie in ochi acuzandu-ma ca nu spun adevarul.
...
  Ma trezesc complet zapacita si sar in capul oaselor. Constientizez ca rasuflarea dulce e langa mine in pat si ma las in jos langa el, sa il simt in continuare si sa il admir cum surade.
 Vroiam sa-i netezesc cuta dintre ochi pe care o avea mai tot timpu'.Nu-mi placea sa-l vad asa stresat.
 Ma las purtata de vis, si adorm din nou langa el, simtindu-i caldura corpului si visand in continuare.

VA

VA
"Tasha clătină din cap.
-Nu ţi-aş face asta, Dimka.
-Nu-l deranjează,am spus repede,entuziasmată de această soluţie.
Dimitri păru amuzant că vorbeam in locul lui, dar nu mă contrazise.
-Chiar nu mă deranjează.
Ea ezită.
-Bine.Dar probabil că ar trebui să plecăm repede.
 Petrecerea noastră clandestină se sparse. Moroii se duseră într-o direcţie; Dimitri şi cu mine merserăm în alta. El şi Tasha plănuiseră să se întâlnească într-o jumătate de oră.
-Şi ce părere ai despre ea? întrebă el când am rămas singuri.
-Îmi place.E tare.
M-am gândit la ea o clipă.
-Şi înţeleg ce vrei să spui în legătură cu semnele.
-Da?
Am încuviinţat din cap, având grijă pe unde puneam piciorul în timp ce mergeam pe poteci. Chiar şi când erau date cu sare şi curăţate de zăpadă cu lopata, tot mai puteau avea petice ascunse de gheaţă.
-N-a făcut ce a făcut pentru faimă. A făcut-o pentru că a trebuit s-o facă. Întocmai... întocmai cum a făcut-o mama mea.
  Nu-mi plăcea s-o recunosc, dar era adevarat. Chiar dacă Janine Hathway era cea mai proastă mamă din toate timpurile, era un gardian excelent.
-Semnele nu contează.Molnija sau cicatricele.
-Înveţi repede, spuse el aprobator.
Lauda lui mă făcu să mă simt mândră.
-De ce îţi spune Dimka?
Râse încet. Auzisem din belşug râsul lui în această seară şi am ajuns la conluzia că mi-ar plăcea să-l aud mai mult.
-E un diminutiv pentru Dimitri.
-Dar n-are nicio noimă. Nu seamănă deloc cu Dimitri. Ar trebui să ţi se spună,nu ştiu, Dimi sau ceva de genul ăsta.
-Nu se întâmplă aşa în ruseşte, spuse el.
-Rusa e ciudată.
  În rusă, diminutivul pentru Vasilisa era Vasya, care n-avea nicio noimă pentru mine.
-La fel si engleza.
L-am privit şmechereşte.
-Dacă mă înveţi să înjur în ruseşte, s-ar putea să-mi schimb părerea despre ea.
-Deja înjuri prea mult.
-Vreau doar să mă exprim.
-Ah,Roza...
Oftă şi am simţit un fior cuprinzându-mă. "Roza" era numele meu în ruseşte. Îl folosea rareori.
-Te exprimi mai mult decât oricine altcineva.
  Am zâmbit şi am continuat să merg un pic, fără să spun nimic. Eram cuprinsă  de emoţie, eram atat de fericită să fiu în apropierea lui.

Lasă-mă...dar nu mă lăsa !

    Mă indrept spre şcoală cu paşi grăbiţi. Probabil o să întârziu primele 5 minute. Eram zăpăcită, puţin ameţită, dar şi confuză în legătură cu noaptea trecută. Tot ce ştiam era că, o prietenă de a mea, sau cea mai bună prietenă, mă invitase la un fel de petrecere sau zi de naştere, şi eu pur şi simplu m-am lasat pe mâna ei, iar de aici nu-mi mai aduc aminte de nimic.

Simţeam un dor nebun de ceva. Ceva necunoscut dar totuşi familiar.

   O maşină se opreşte lângă mine, iar străinul din ea îmi face cu mâna. Probabil mă confundă. Grăbesc pasul iar străinul mă urmăreşte. De data asta era pe jos. Mai aveam doua strazi şi ajungeam aşa că o iau la fugă. Mă opresc la câţiva metri de şcoală răsuflând uşurata că nu mai aud paşi în spatele meu. Pornesc spre şcoală şi mă împiedic. Când să cad cineva mă prinde.

 -M..mulţumesc, şoptesc încet. Ce penibilă situaţie, eram toată roşie la faţă. Nu răspunde nimeni aşa că ridic capul să-mi văd salvatorul.

Era chiar...chiar străinul ce mă urmărise. Dar acum nu mi se mai părea străin. Era, din nou, ceva familiar.

-De ce fugi de mine? Ce ai păţit? Nu mă mai iubeşti acum? Te comporţi ca şi cum nici nu ne cunoaştem!!!

Doamne sfinte.. s-a ţicnit. Probabil o fi unul de la spitalul acela de nebuni, unde tot se spune că are o gaură în gard.

-Nu ne cunoaştem! Eu nu te cunosc.

-Cred că glumeşti.

-Nu.Deloc.Îmi spui numele tău?

-Deiv.

-A.

-Ştiu.

-Oh, lasămă te rog!

-Nu pot, trebuie să mă cunoşti, de azinoapte!
-Nu-mi aduc aminte de nimic.

-O să îţi aduci.

   Şi aşa plecase şi mă lăsase în ceaţă. Nu-l ştiam şi nu vroiam să-l ştiu, nu vroiam să mă încurc cu un necunoscut. Spatele începuse să mă doară, aşa că mă aşez pe scările din faţa şcolii. Prima oră deja e trecută aşa că nu mai are rost. Mă proptesc de un stâlp şi mă chinui să îmi amintesc. Ceva cu băutură,ţigări. Nu am fumat,nu ştiu să fumez deci nu. Cred că am băut şi... băieţi. Erau prea mulţi băieţi aşa că am ieşit afara. Era..să plec? Nu, era să cad iar cineva mă prinsese, ca azi. Cred ..era tot el, Deiv. Nu mi-a făcut nimic. Doar ne-am plimbat nu? Probabil.

  Se sună de ieşire aşa că intru şi eu în şcoală. Prima oră, sau mă rog.. a doua, era de Biologie. Un test fulger de la profesoară. Eu una n-am ştiut nimic. Restul orelor au trecut repede. Deabea aşteptam să plec acasă.

Seara, după ce am început să mă plictisesc, m-am hotărât să mai plec şi eu. Aşa ca o sun pe B. şi o chem afară.

Am mers în club. Eram la masă când iar apare Deiv   ....