Fulgii de nea neânţeleşi cad uşor pe pământul gol. Formează acea plapumă albă pe care toţi o aşteptăm cu mult drag. Iarna. Iarna este anotimpul care depăşeşte orice limită a frumuseţii şi a frigului. Totul afară e de un alb ameţitor. Zăpada neatinsă aşteaptă copii entuziasmaţi. Îngeraşi, oameni de zăpadă, şi tot felul de forme, lucruri în zăpadă sau din zăpadă. Fiecare aduce un cărbune, morcov, o mătură şi toate cele.După această bucurie totul devine puţin mai trist. Stai înăuntru şi bei o ceaşcă de ceai sau lapte pentru că eşti răciit!
Dar pe zăpadă nu o interesează. Te cheamă lângă geam. Cu obrazul lipit de sticla rece urmăreşti fulgii. Ah da.. fulgii. Acele steluţe mici, unice, cu propriul lor stil de a fi, cad liniştite din cer. Probabil că nu poţi vedea chiar forma lor magică prin sticla deja aburită. Aşa că te îndeamnă să ieşi afară. Tu doar deschizi geamul şi îţi scoţi căpuşorul afară. Neştiind de problema cu frigul, scoţi şi mâinile şi apuci câţiva fulgi. Într-o clipită acei fulgi au devenit apă,săraciii de ei.
În spatele meu se aud nişte paşi, iar apoi acel sunet se transformă intru-n şir nervos de cuvinte care sună cam aşa: închideeee geamuul!!! bani nu cresc in pom.şi nici căldura.!. Încerc să mă apăr că nu am deschis nici un geam dar fulgii de pe capul meu mă dau de gol. Aşa că mă îndrept spre canapea şi rămân acolo încă uitându-mă la peisajul de afară.
Totul era ameţitor...
