Zambeste'mi

-De ce faci asta? ma intreaba el, ridicandu'si sprancenele.

-Sti... intotdeauna aveam impresia ca esti fratele lui! zic eu. Ai aceleasi tic'uri nervoasa ca ridicarea sprancenelor, cuta dintre ele si ...

-Pai, suntem ca doi frati!

-Tocmai, spun eu plina de speranta, de aceea am mare nevoie de tine.

Gandul ca voi afla multe lucruri despre el ma ia in bratele sale si imi sopteste cuvinte de alinare. Mai putin... mai putin timp si voi afla o gramada de lucruri despre el.

-Intreb din nou, de ce faci asta?

-Asta... ce? ma stramb eu...

-De ce vrei sa afli lucruri despre el? De ce vrei sa ii faci o surpriza? Lui nu'i pasa. Nici nu stie ca existi!
-Nu conteaza! intelegi? nu asta conteaza pentru mine!. L'am vazut zambind si... pur si simplu are un zambet magnific! Ma innebunesti, ma trimite in rai! Dar acum... nu'l vad zambind aproape deloc! Spune'mi te rog... spune'mi ceva de el!

-Ii plac merele!

-Am observat. In fiecare zi e cu un mar in mana.

Merele vor fi intotdeauna un obstacol! Am impresia ca ele sunt pe primul loc iar seara, inainte sa se puna in pat vine un mar si ii sopteste ceva la ureche facand-ul sa nu se gandeasca la mine.

-De ce vrei sa zambeasca? ma intreaba baiatul asta, cam netot, de langa mine.

-Pentru ca... pentru ca zambetul lui e ca o mie de cristale, zambetul lui ma face sa zbor si ma indreapta spre drumuri noi, ciudate dar frumoase, fara griji dar cu griji! Cand zambeste, dintr-o data lumea e mai buna si mai dulce, lumea e ca un... mar!

-Ciudat-o!

Un mar auriu care iti indulceste gura si buzele, un mar tare dar zemos. Facut cu pasiune de un mar batran dar experimentat. Un mar, imbatat cu vinul numit 'dragoste', ingrijit de 'stralucire' si indopat cu ingredientul dulce-acrisor numt 'euforie', iti da speranta vietii, bucuria si simplitatea de care depinzi.

-Ahh da, merci, cum de nu mi'am dat seama!

-Ca esti o ciudata? spune el, ridicandu'si pentru a doua oara sprancenele.

-Nu netotule!

O iau la fuga cu gandul la el, la ce'i voi darui si la zambetul pe care mi'l va da. Va fi atat de... nebunesc, fantastic, ciudat! Defapt nu merele il tineau departe de mine, ci eu. Eu niciodata nu facusem primul pas iar el nici atat asa ca am ramas ca la inceput. Nu e adevarat ca nu stie ca exist! Stie, dar nu lasa sa se vada. E atat de speriat incat tace pur si simplu, le inghite pe toate. Dar eu am de gand sa schimb asta. Si voi incepe cu ceva simplu: am sa'l fac sa zambeasca, sa'mi daruiasca cei mai scump pe lumea asta pentru mine, zambetul lui.