Sentimentul acesta e atat de ciudat incat imi alina celelalte dureri. E ca o miere pusa pe o felie de paine prajita. Totul devine mai frumos si mai clar in privinta celorlalte lucruri dar mierea tot atat de dulce ramane incat te arde daca profiti de ea. Totul e mai roz..un roz care te aduce la disperare.
Vreau sa gasesc ceva cu care sa'mi potolesc aceasta stare de euforie care o am de fiecare data cand il vad, inainte si dupa. Insa nu pot. Corpul incepe sa'mi tremure iar mainile incep sa imi transpire cand ma gandesc ca il voi vedea peste putin timp, poate prea putin. Gandurile mi se indreapta fuga spre colturi ale mintii nesitute de mine. Colturi pline de imagini perfecte cu el. Cand ma ia de mana simt cum o ceata densa se instaleaza in jurul nostru, simt cum corpul meu se incalzeste la impreunarea mainilor noastre, simt cum fiecare nerv din mine e trezit la viata. Ma saruta atat de incet si atat de gingas de parca as fi un lucru pretios. Pamantul imi fuge de sub picioare. Ochii lui mijiti sclipesc cu adevarat iar eu uit de restul problemelor. Sunt fericita pentru ca el ma face fericita. Nu pot sa nu zambesc cand e cu mine, pur si simplu e imposibil.
Atat de putin timp si totusi m'am obisnuit atat de mult cu el incat simt ca innebunesc cand ii dau drumul la mana. Totul se prabuseste in jurul meu inclusiv inima mea care, parca e smulsa din piept. Imi repet in continuare ca il voi vedea curand, ca il voi saruta atat de mult incat voi acoperi tot timpul in care am stat despartiti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu