Obviously

-Plec... .
Ma ridic, putin trista, si imi indrept privirea spre fereastra. Afara ningea cu fulgi mari iar strada era pustie. Deja simteam frigul iernii patrunzand in oase. Am stat asa goala, doar cu patura stransa in jurul meu, uitandu'ma in gol.
-M'ai auzit? Eu plec... .
Oare de ce se deranja sa imi spuna ca pleaca? Intotdeauna pleca fara sa imi spuna nimic, nici macar un "pa".
-De ce te mai deranjezi? intreb eu, cu jumatate de gura.
-Poftim?
Mi'am indreptat privirea insfarsit de la geam spre el. Statea pe jumatate imbracat in fata oglinzii. Era atat de frumos, pur si simplu stralucea in ochii mei. Nu puteam sa'l uit, mai ales ca in fiecare noapte se strecura pe geam la mine in camera... .
-Pana cand mai continuam asa? Tu intri pe geam la mine, eu te iau in pat si stam imbratisati pana dimineata iar dimineata te iei si pleci... . Nici nu stiu de ce facem asta, suntem doar prieteni, prieteni nu fac astfel de lucruri.
-Dar nu facem ceva rau, doar stam imbratisati. E ca si cum... ne tinem companie, sa nu fim singuri.
Doua picaturi de lacrimi vor sa alunece pe obraz. Ridic mana poate prea repede ca sa nu le las. Nu vroiam sa isi dea seama ca eu chiar tineam la el. Vroiam sa credea ca sunt indiferenta si ar fi frumos daca era adevarat.
-Ce se intampla cu tine de la un timp? Nici nu mai vorbesti cu mine in timpul zilei.
Te iubesc... asta e cu mine.
-Nu stiu.
Mi'am lasat privirea in jos, la mana mea stransa pumn. Nici nu imi dadusem seama ca stateam incordata. Am deschis mana iar mici semilune se iveau pe palma mea. De ce baiatul acesta ma intimida in asemenea hal? De ce nu aveam tupeul sa ii spun ca il iubesc? De ce totul parea asa de negru acum?
Am inchis ochii si mi'am lasat lacrimile sa alunece pe obraz. Am auzit niste pasi si am simtit patul miscandu'se. Doua maini m'au tras mai aproape si m'au invaluit. Mi'am dat seama ca stateam iar in bratele lui asa ca am inceput sa plang mai tare.
-Spune'mi ce se intampla cu tine.
-E... e... e vorba despre...
Nu stiam ce sa ii spun. Imi era frica sa ii spun adevarul, poate se lua si pleca si nu mai venea niciodata.
-Un baiat, am suspinat.
-Ahh.
Atat a spus si el, iar eu nu m'am deranjat sa mai spun ceva. Ne'am lasat in jos si am stat asa toata ziua pana cand nu mai aveam lacrimi. Totul devenea si mai rau... nu credeam sa am o sansa la el.
Dupa un timp mi'am ridicat privirea spre el. Dormea. M'am ridicat usor si l'am masurat din priviri. Parea ca transmite mesajul "nu vreau o prietena... nu sunt genul". M'am lasat din nou jos si m'am ghemuit incepand iar sa plang.