Ciudat

Imi prind nasul intre degetul aratator si cel mare. Stau asa 5 secunde cu ochii strans inchisi apoi imi eliberez narile si deschid ochii. Ma simt mai bine acum.
-Ce faci? ma intreaba el cu o privire care ma lua drept nebuna.
Defapt asa sunt toate privirile lui, te fac sa crezi ca o iei razna. Ei bine, pe mine ma faceau sa cred ca o iau razna in doua moduri. Primul era acela care era deja evident, care ma facea sa cred ca nu sunt intreaga la minte si al doilea, ei bine, era acela care imi facea inima sa o ia la galop.
Imi pun mana pe inima si trag usor aer in piept sa ma calmez.
-Imi venea sa stranut si probabil ca nu suntem intr'o atmosfera destul de buna pentru a stranuta.
-Pai.. poti sa stranuti daca vrei.
-Mersi, spun, cu un zambet pe fata.
Nici nu imi dau seama de unde imi vine dorul acesta de zambit dar daca stau sa ma gandesc in ultimul timp nu prea am zambit din suflet. Acum, ceva se destainuie in mine, ceva frumos dupa parerea mea.
Incep si rad, rad in hohote.
-De ce razi?
-Nu stiu, zic, iar rasul mi se transforma intru'n suspin iar apoi intru'n hohot de plans.
Incep acum si plang, descarcandu'ma. Nu mai avea rost sa ma opresc deoarece el deja ma vazuse si fapta era facuta. Imi strang picioarele la piept si imi pun capul pe genunchi cu ochii strans inchisi.
-Nu pleca! Te rog, te rog, te rog ...
-Dar nu am spus ca plec, imi spune el venind spre mine, nu plange.
-Ba da... o sa pleci.. cum faci in fiecare dimineata. Cand ma trezesc esti plecat iar restul zilei e.. .
Doua degete ma prind de barbie si imi ridica capul in sus. Ii privesc fata senina si ochii de'un verde izbitor. Mana lui imi cuprinde ceafa si ma trage mai aproape de el. Ma pomenesc la cativa centimetrii de buzele lui. Mainile incep sa imi transpire iar gura mi se usuca iar in cateva secunde ma simt incapabila sa mai fac ceva.
Buzele'mi sunt atinse atat de delicat incat pot pur si simplu sa cred ca o pana a trecut peste ele.
-Asta pentru ca e doar un vis.. totul de aici e in capul tau, iti amintesti?
Suspin incetisor deoarece imi aduc aminte.. dar, are dreptate, totul se intampla intru'n vis pentru ca in realitate niciunul dintre noi nu are curajul sa incepe o discutie. Pare ciudat si este dar nu'l mai intreb chestii precum: "de ce nu vorbesti cu mine in realitate?" sau "tu visezi ce visez si eu?" sau "cand te trezesti iti aduci aminte de fazele astea?" deoarece, cand il intreb, se opreste visul iar eu ma trezesc buimacita.
-Mi'e dor de tine.. mi'e dor de zambetul tau.
-Stiu..
Oare stia si in realitate?