duminică, 3 iulie 2011

VA 3

...
 -De... de cand? am izbutit, pana la urma, sa-l intreb.
 -De... dintotdeauna, mi-a zis, tonul lui dandu-mi de inteles ca raspunsul i se parea evident.
...
 -Asadar nu era parul, am zis, nestiind cum de mai eram macar in stare sa glumesc intru-n astfel de moment.
 -Ba nu, m-a contrazis, cu blandete. Si parul tau e frumos. Totul din tine. Erai uluitoare cand te-am cunoscut si, nu stiu cum, inexplicabil, ai devenit si mai si. Mereu ai fost numai energie pura, neprelucrata, iar acum poti s-o controlezi. Esti cea mai uluitoare femeie din cate am cunoscut, si ma bucur ca am avut in viata mea dragostea fata de tine. Si regret ca am pierdut-o, a adaugat, cazand pe ganduri. As fi dat orice - orice - din lumea asta sa ma fi putut intoarce in trecut si sa modific istoria. Sa alerg in bratele tale imediat cum m-a readus Lissa. Sa am o viata impreuna cu tine. Acum, sigur, e prea tarziu, dar m-am impacat cu ideea.
 -De ce... de ce e prea tarziu?
 O umbra de tristete a aparut in ochii lui Dimitri.
 -Din cauza lui Adrian. Din cauza ca ai mers mai departe. Nu, asculta, mi-a zis, retezandu-mi protestele. Ai avut dreptate s-o faci, dupa cum m-am purtat cu tine. Si, mai mult decat orice, vreau ca tu sa fii fericita dupa ce-o sa-ti dovedim nevinovatia si-o sa-i obtinem recunoasterea lui Jill. Tu insati ai zis ca Adrian te face fericita. Tu ai spus ca-l iubesti.
 -Dar... adineauri ai spus ca ma iubesti. Ca vrei sa fii cu mine, am argumentat, insa cuvintele mele mi se pareau stangace, nedemne de elocinta lui.
 -Si ti-am mai spus si ca n-am de gand sa umblu dupa iubita altuia.
 Am pornit spre el, cu fiecare pas escaladand tensiunea dintre noi. Dimitri sustinea intruna ca momentul de pe alee insemnase momentul lui de rascruce. Iar pentru mine? Era chiar acum. Stateam pe marginea unei prapastii, asteptand un pas care sa-mi schimbe viata. In ultima saptamana, ma descurcam de minune detasandu-ma de orice implicatie intima cu Dimitri. Si totusi... reusisem? In definitiv, ce e dragostea in realitate? Flori, ciocolata si poezii? Sau e altceva? N-o fi capacitatea de a spune poanta la gluma celuilalt? N-o fi increderea absoluta ca e cineva acolo, in spatele tau? N-o fi sa cunosti pe cineva atat de bine, incat sa te inteleaga instantaneu, sa stie de ce-ai facut ceea ce ai facut... si sa-ti impartaseasca toate crezurile?
...
 Acum, stateam in fata lui Dimitri, privindu-l din nou in ochii lui intunecati, in ochii pe care-i iubeam atat de mult. I-am pus mainile pe piept, simtindu-i bataile puternice si regulate ale inimii... poate un pic mai iuti decat ar fi fost normal. Caldura mi s-a intins, din varfurile degetelor, prin tot trupul. M-a prins de incheieturi, dar nu m-a indepartat. Trasaturile superbului sau chip pareau incordate, semn ca purta cine stie ce batalie interioara, dar acum, ca stiam... acum, ca stiam sigur... ii citeam in ochi iubirea pentru mine. Iubire, amestecata cu dorinta. Era atat, atat de limpede...
 -Trebuia sa-mi fi spus, l-am mustrat. Trebuia sa-mi fi spus asta de mult. Te iubesc. N-am incetat niciodata sa te iubesc. Tu trebuie s-o stii. 
...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu