sâmbătă, 2 iulie 2011

VA 2

 -Nu, nu e acelasi lucru. Tu imi ceri sa ma iert si sa merg mai departe cu viata. In schimb, tu nu faci asta. Esti un ipocrit, tovarase. Ori suntem amandoi vinovati, ori suntem amandoi nevinovati. Alege.
 S-a ridicat si el, privindu-ma de la impunatoarea lui invaltime.
 -Nu e chiar atat de simplu.
 Mi-am incrucisat bratele la piept, refuzand sa ma las intimidata.
 -Ba e chiar atat de simplu. Suntem la fel ! Pana si Sonya a zis-o. Mereu am fost la fel, iar acum amandoi ne comportam la fel de prosteste. Ne credem situati la standarde mai inalte decat tot restul lumii.
 Dimitri s-a incruntat.
 -Eu... Sonya? Ce-are ea de-a face cu toate astea?
 -Ea zice ca aurele noastre se potrivesc. Zice ca ne luminam unul in prezenta celuilalt. Zice ca asta inseamna ca tu inca ma iubesti, si ca sufletele noastre sunt sincronizate, si ca... . Am oftat si i-am intors spatele, incepand sa ma plimb aiurea prin camera. Nu situ. N-ar fi trebuit sa pomenesc despre asta. N-ar fi trebuit sa ne lasam pacaliti de chestia cu aurele, mai ales cand vine din partea utilizatorilor spiritului, care sunt deja pe jumatate nebuni.
...
 -Daca ma las infranta de asta, am murmurat, daca nu fac nimic... abia atunci comit raul cel mai mare. Mai mult bine fac daca supravietuiesc. Daca lupt in continuare si-i apar pe altii.
 -Ce tot spui? a intrebat Dimitri.
 -Spun... ca ma iert. Asta nu face ca totul sa devina perfect, dar e un inceput, am remarcat, urmarind cu degetul o crapatura minuscula de pe suprafata geamului. Cine stie? Poate ca izbucnirea mea din parcare a mai evacuat ceva din intunericul pe care Sonya zice ca l-as avea in aura. Oricat as fi de sceptica, trebuie sa-i recunosc unele merite. A avut dreptate spunand ca eram pe muchie de cutit, ca tot ce-mi trebuia era doar o scanteie.
 -A mai avut dreptate si cu altceva, a zis Dimitri, dupa o lunga tacere.
 Eram cu spatele la el, insa vocea lui era o intonatie ciudata, care m-a facut sa ma intorc.
 -Cu ce? l-am intrebat.
 - Ca inca te iubesc.
 Si , cu aceasta unica propozitie, intreg universul s-a schimbat.
 ...
 -De... de cand? am izbutit, pana la urma, sa-l intreb.
 -De...dintotdeauna, mi-a zis, tonul lui dandu-mi de inteles ca raspunsul i se parea evident.
...
                                                                                                                    Va urma..:x

2 comentarii: